Trăim într-o lume întreagă de victime. Demnitatea și fruntea ridicată au căzut în dizgrație. Hai că putem admite adulterul vis-a-vis de principii. Chiar și trădarea poate fi acceptată. N-am fi primii, de la Brutus până la conu Fănică, toți au trecut prin faza asta. Dar înjosirea și folosirea unor arme sentimentale e peste puterea mea de înțelegere!

Oricum ar fi, toți ne rănim unii pe alții. Mai devreme sau mai târziu, prin cuvinte sau fapte ajungem să suferim. Doar că suferința nu e niciodată o redută. Ea nu se câștigă și nici nu se oferă, la schimb, sub formă de răzbunare. Suferința e un semn al maturitații, este o necesitate, un bine pe care-i ideal să-l avem și să-l trăim pentru a ne creiona mai intens și mai desăvârșit profilul.

Asta-i lumea! Imperfectă și perfect de viciată încât să ne facem noi de topi, cap prin ea. Moral ar fi să spunem că luptăm pentru ideal. Nu, cu bun simț, cerem o cumpătare de la toate. Nu vrem nici spiritualitate nici desfrâu, nici o extremă nu poate face bine, în schimb nu mai vrem statui de ceară printre noi, gata să ne-atace, să ne lovească și să ne cucerească dramul de bunătate! Restul capitolelor le vom scrie noi. Cu punct și literă mare, de la capăt. Măcar atât știm, unii dintre noi, să scriem corect!

Imaginile aparțin maestrului IOAN SULEA GORJ